Ora de pian cu Flori

noiembrie 13, 2019

 


Cum ar arăta în imaginaţia ta instrumentele muzicale dacă nu le-ai fi văzut niciodată înainte?


 

Ce îţi rămâne de făcut atunci când nu eşti ca ceilalți? Când soarele, stelele, zăpada, culorile, chipul mamei şi chiar al tău, sunt toate o enigmă pentru tine? Când tot ce ne încojoară arată doar cum vrei tu să arate? Când imaginaţia este „realitatea” pentru tine? 

 Noi am aflat de la Flori, eleva noastră care zâmbeşte la fiecare sunet  scos de clapele pianului atunci când aceasta le atinge, care apreciază fiecare notă de pe portativ care există, eleva căreia nu îi este greu să vină duminica la ora de pian tocmai din Piteşti.

 Flori ne-a învăţat că iţi rămâne să te bucuri de tot ceea ce ai şi în acelaşi timp să lupţi pentru mai mult, să fii recunoscător că poţi „vedea” prin intermediul sunetului, al atingerii şi al sufletului, să iubeşti faptul că tu poţi face lucruri pe care nu mulţi au curajul să le facă: să viseze, să simtă, să zâmbească, să îndrăznescă mai mult, să cânte.

 Flori ne-a demostrat că prin imaginaţie, conştientizăm ceea ce ne dorim cu adevarat şi că visurile se pot realiza doar dacă dorinţa e mai mare chiar şi decât posibilităţile.

  Când cânţi, n-ai nevoie decât să simţi muzica.


 


 

Share: